Prolog   Leave a comment

Aripi insangerate

Volumul I

Intuneric
si
Lumina

Prolog
Cu 2700 de ani in trecut

Prin negura noptii, o prezenta incarca atmosfera din jur. Aceasta asteapta in liniste sosirea orei decisive. Dupa ce orologiul a batut ora douasprezece, anuntand astfel miezul noptii, el puse mana pe clanta, apasand usor, sperand sa nu faca nici un zgomot. Linistea noptii este tulburata de scartaitul ialei, care il facuse pe el, sa incremeneasca pentru cateva clipe. Dupa ce se asigura ca acel scartait nu a fost auzit de nimeni, intra in camera cu pasi usori. Fara a pierde timpul uitandu-se prin jur, se indreapta cu siguranta cuiva care a mai pasit in acea incapere, spre patul din mijloc. Ajungand langa acesta, astepta putin, ascultand vantul ce misca lin baldachinul din matasea alba, inainte sa se apuce de treaba. Isi mai acorda o ultima privire spre cea care dormea inconstienta de pericolul care plana deasupra ei.
Nu starui foarte mult in camera, dupa o ora se intoarse si cu pasi grabiti iesi din camera inchizand usa in urma lui. Intunericul de pe hol il inghiti in abisul sau, ferindu-l de lumina lunii.

Orologiul bate ora unu fix.
Intuneric.
Vantul deschide usor usa ce dezvaluie un firicel de sange ce se prelinge nestingherit pe podeaua camerei. Inaintand, linistea camerei este inlocuita de atmosfera grea a scenei ingrozitoare care fusese ascunsa de usa. In toata camera plutesc pene sangerii ce lucesc in lumina lunii. La picioarele patului se afla o pereche de aripi marii, pufoase, foarte frumoase, insa pline de sange. Acele aripi au fost smulse din spatele victimei fara pic de mila. Au fost si ele la fel ca si proprietara lor torturate cu scopul de a-si pierde stralucirea, dar oricat le torturase ele isi pastrasera frumustea. Stateau pe podea, intr-o balta de sange cu penele ciufulite si rupte, vazandu-se in unele locuri structura osoasa ce sustinea si hranea penele si dupa tot ce le facuse tot il innebuneau cu stralucirea lor. Orice le-a facut nu a putut sa le rapeasca acea stralucire.
Lasand aripile, ce stateau jos, in balta de sange si indreptandu-te spre pat, vezi cum matasea baldachinului dezvaluie chipul palid al unei fete desavarsit de frumoase ce pare a dormi un somn lipsit de vise. Dar, vai, ce amagitoare pare toata aceasta scena. Acei ochi magnifici, de un verde ce intrece pana si culoarea smaraldului nu vor mai vedea lumina soarelui. Niciodata acele buze ale ei nu vor mai rosti cuvinte de mangaiere si incurajare pentru cei din jur, cat despre mainile ei cu unghii ingrijite nu vor mai mangaia petalele catifelate ale trandafirilor. La fel de reci cum sunt razele lunii ce ii cad pe chipul linistit, asa este si corpul ce nu de mult apara si intretinea scanteia vietii .
Acest trup ce acum doarme in somnul de veci, la suprafata nu poarta nici o urma de rana sau zgarietura, pacalind astfel la prima vedere pe cel ce o priveste. Pielea ei este la fel de catifelata si perfecta ca atunci cand adormise. Insa daca te uitai pe spatele ei puteai sa vezi doua rani mari, urate, pline de sange, carne sfasiata si pene. Acolo se aflau odata aripile ei, care au fost smulse cu brutalitate, astfel cauzandu-I moartea. Totusi, in ciuda acestei morti ea muri cu zambetul pe buze, astfel incercand si in ultima clipa a vietii ei sa ii linisteasca pe cei ce o vor gasi. Chiar si pe patul de moarte ea tot la cei care o inconjurau se gandea, dar acum nimic din toate aceste lucruri nu mai contau, nimic si nimeni nu va putea sa o aduca inapoi. Avea sa stea acolo intinsa in patul plin de sange, cu baldachinul patat, in acea camera in care totul avusese loc pana cand cineva avea sa intre, ingrijorat de soarta ei.
Este ultima noapte in care aceasta camera va fi locuita, deja odata cu ultima ei rasuflare in incapere se instaleaza senzatia de loc parasit. O data cu moartea fetei, camera va fi incuiata pentru totdeauna. Usa ce se inchide, pastreaza sub cheie secretul cumplit ce nimeni nu vrea sa il accepte. Odata cu aceasta si neacceptarea adevarului, este inchisa si ultima speranta de a linisti sufletul care va fi bantuit de un vis groaznic toata viata.

Explicatii

Arkangel=casta ingerilor cu aripi albe
Narkangel=casta ingerilor cu aripi negre
Capitolul I

In prezent-anul 2010

In Eden, orasul ingerilor

Vantul suiera incet, trecand usor si sufland peste petalele rosii ale florilor. Norii pluteau, si, spre uimirea lui, semanau ca niste ingeri .O pana neagra zbura prin fata lui, lasandu-i chipul alb uitat in zare. Vazand pana isi scutura aripile imense de un negru infricosetor asteptand sa mai vada cateva pene cazand, insa nici una nu cazu, asa ca isi intoarse privirea spre lumea ce misuna dedesupt. Era prea multa liniste si pace pentru el. Acesta, cel putin, era facut sa se lupte, sa poarte razboaie, cautand oponenti si in flacarile iadului.
„Ce mic este Pamantul si totusi cat de plin de viata este spre deosebire de acest loc ingrozitor de plictisitor!” se gandeste el. Simtea cum innebuneste in acea lume paradisiaca in care traia si nu putea decat sa astepte neputincios ca ceva interesant sa se intample. In fiecare zi acesta privea plin de energie din gradina castelului spre lumea oamenilor. Isi dorea si el sa mearga pe Pamant, sa se plimbe printre oameni, pierzandu-si timpul incercand sa ii inteleaga mai bine, sa se distreze, sa alunge plictiseala ce incet ii intra in oase, dar legea lor ii interzicea. Inca de la crearea Pamantului, ei au respectat regulile si au avut grija ca oameni sa nu afle niciodata adevarul.
In departare se auzi vechiul orologiul, din turnul ce statea ca un paznic in fata vechii camere a conducatoarei lor, in care locuise in timpul primei ei domnii. Auzind orologiul se gandi la ea si la faptul ca aceasta este de ceva ani, acolo jos, in lumea oamenilor. Gandindu-se la ea, ii vazu chipul frumos in fata ochilor zambindu-I si indemnandu-l sa o urmeze. Facu un pas spre iluzia ei dar ceva il trezi din visare si se opri exact in momentul in care mai avea putin si cadea pe pamant. Dand din cap, isi dadu seama ca nu mai avea timp de amintiri si intamplari demult uitate, era timpul sa se intoarca. Facu stanga imprejur si o porni spre oras.
O pana mai trecu prin fata lui, care il facu sa isi intoarca privirea spre aripile sale. I se parea ciudat sa-i cada penele asa de repede. Inca nu atinsese varsta respectabila de o suta nouazeci de ani asa ca nu avea o explicatie pentru penele ce ii cadeau. Le atinse usor si se gandi ca v-a trebui sa le curete din nou. Lua pana ce tocmai se asezase pe picioarele lui si o arunca in vazduh, lasand-o sa fie purtata de vand. Vantul ca si cum ar fi stiut care este treaba lui, o lua si o duse spre cerul infinit.
Trebuia sa fie mai atent cu lucrurile acestea, niciodata nu se stie cine va da peste pana care acum pare sa-si vada de drum, dar care de fapt nu are nici o destinatie anume.

Pe pamant, intr-un liceu din Tokyo

Acul ceasului mergea incet, incet. Yuri se uita ganditoare la el si reflecta. Se intreba cum putea trece timpul asa de greu intr-un moment ca acesta. Nu era atenta la ce spunea profesorul. Ea nu era interesata de franceza, ci isi dorea sa termine mai repede ca sa se ocupe de ceea ce ii placea cu adevarat. Inca se mai gandea la visul pe care il avusese seara precedenta. Nu putea sa uite, dar nici nu isi putea da seama ce reprezinta. Parea atat de real ca si cum ea ar fi trecut prin acele intamplari, nu altcineva.
Deodata, cu doar o clipire a pleoapelor, se trezi intr-un loc ciudat. Era ca si cum ar fi fost in paradis. In fata ei se afla o fereastra deschisa care dadea spre un balcon plin de trandafiri, totul din jur inspira pace si liniste. Insa o adiere rece aduse cu ea un sentiment pe care nu-l mai avuse pana acum si care era, din cate putea sa isi dea ea seama, de zece ori amplificat. Cand se intoarse si se uita in spate intelese ce simtea. Acei ochi ingrozitor de malefici spuneau tot. Sentimentul pe care il avea era frica pura pe care o are prada unui sarpe inainte de a fi mancata. In spatele ei se afla o persoana imbracata toata in negru cu un pumnal in mana. Acesta se afla deasupra capului ei, persoana care il tinea asteptand momentul oportun pentru a lovi. Ochii ei ramasera blocati pe acel cutit ce avea o forma ciudata, i se parea cunoscut acel model dar nu putea sa isi aduca aminte unde il mai vazuse. Din pacate nu mai avea timp sa studieze modelul incrustat in pumnal, pentru ca vazu cum coboara rapid spre inima ei pentru a lovi, incerca sa tipe dar nici un sunet nu reusi sa iasa din gura ei. In momentul in care pumnalul cu forma ciudata mai avea putin si o atingea, se trezise.
Era din nou in sala de curs, numai ca in fata ei, in locul profesorului se aflau prietenele ei, ingrijorate din cauza sunetelor pe care le scosese. Yuri era de-a dreptul paralizata de frica, dar nespus de recunoscatoare ca a fost trezita la timp. Nu stia exact ce se intamplase, niciodata acele viziuni nu ii aparusera ziua in amiaza mare, incepuse sa tremure si oricat incerca sa se calmeze nu reusea.
-Ce-i cu tine, Yuri? Cand nu dormi la ore, esti parca pe alta lume. Ce se intampla cu tine? Inca nu ai trecut peste acel accident? o intreba Steph, cea mai buna prietena a ei.
-Nu-i nimic, serios. Am trecut peste asta, se intampla nenorociri in fiecare zi. Doar ca in ultimul timp am avut multe vise ciudate. Cred ca este din cauza ca nu am mai stat singura pana acum. Stii ca sora mea este plecata in America si parintii si ei sunt plecati, pur si simplu nu stiu cum o sa pot sta singura in casa aceea toata noaptea, minte cu desavarsire Yuri.
Nu vroia sa stie nici prietena ei cea mai buna, ca ea este innebunita dupa ingeri si ca ajunsese sa-i viseze si ziua in amiaza mare. Plus rana ei de acum un an inca nu se vindecase. Le spusese parintilor ca un inger o salvase, iar ei, ca raspuns, o dusesera la psiholog.
-Dar nu esti singura, scumpo, doar sunt prietena ta cea mai buna. Orice imi ceri, o sa te ajut , oricand. Iti promit, spuse Steph cu mana pe inima si increzatoare ca intotdeauna.
-Intotdeauna am stiut ca pot conta pe tine, Steph, esti asa descurcareara! o maguleste Yuri pe prietena ei, stiind ca astfel o poate abate de la subiect. Hai, sa mergem spre casa, Steph!
Cu aceasta conversatie scurta se termina discutia dintre cele doua fete ce plecara spre casa. Steph mergea fara sa se gandeasca la nimic in mod special, in timp ce colega ei cadea incet prada visurilor ei. Cu cat se adancea mai mult in cautarea adevarului risca sa devina si ea o prada a celui care o ucisese pe fata din visul ei. Din pacate pentru ea nu exista nici o cale de intoarcere, trebuia sa rezolve misterul de ea depindea atat viata ei cat si pacea sufletului fetei.

Din nou in Eden

Deodata usa se inchide cu zgomot si in sala de curs se lasa o liniste morbida. Toti ochii ingerasilor se indreptara spre Narkangelul cu ochii negri , par lung de o culoare ciudata, un negru rosiatic, si impunator ce tocmai intrase pe usa.
In timp ce Narkangelul , necunoscut pentru moment , se indreapta spre catedra, se uita la ingerasi ce stateau smirna in bancile lor si se gandeste:”Ce adunatura de piticanii speriate, cred ca daca fac odata „Bau!” sar in sus de frica. Ehh, pe vremea mea lucrurile stateau altfel, dar vremurile se schimba cu sau fara voia mea”.
Nu termina bine de reflectat ca ajunge la catedra si se uita la scaunul pe care trebuia sa stea.Pe neasteptate incepe sa rada si dupa ce se potoleste le spune ingerasilor:

-Frumos, vad ca deja stiati ca profesorul vostru nu va participa la urmatoarele ore, asa ca v-ati gandit sa-mi jucati o farsa. Ei sa stiti ca nu va merge. Cand eram eu ca voi, un mucos, eram seful farselor asa ca le stiu pe toate. Apropo numele meu este Ikusa, un Narkangel dupa cum deja v-ati dat seama. Nu o sa facem ore azi, ci doar o sa va spun o poveste pe care o aveti in programa si o sa va explic niste lucruri. Asa ca ciuliti urechile si inchideti gura, nu o sa va repet a doua oara. Dupa mutra voastra pe care ati facut-o acum, imi dau seama ca o sa va placa, la fel de mult cum mi-a placut si mie cand eram de seama voastra. Hey, tu! Nici nu incerca, nu incercai sa zbori prin acea fereastra de langa tine, nu? Nici nu incerca, prima mea sarcina a fost sa supraveghez demoni care erau prinsi. Stai jos si asculta, iti grantez nu o sa mori sau cine  stie,  poate o sa mori..
Inainte de a se apuca de povestit, Ikusa se mai uita o data prin sala de clasa sa fie sigur ca este ascultat. Ofteaza si incepe.
-Demult cand timpul pe lume nu exista si Pamantul de abia se forma, cand nu existau mucosi ca voi, si cand toate pe lume de abia au fost facute, Dumnezeu a hotarit sa faca ingeri. Adica pe cei ca mine, nu pe voi, prichindeilor, voi inca mai aveti de mancat. In special cel din fundul clasei care se pare ca s-a apucat de pe acum.
Un hohot de rasete se aude in clasa.
-Lasa mancarea, iar voi lasa-ti gluma la o parte.
-Unde am ramas? A, da. Ingerii urmau sa traiasca intr-un oras, in pace si armonie. Orasul a fost construit in asa fel incat in orice punct te-ai afla exista un alt punct identic cu cel in care te afli, simetric fata de central orasului. Din orice punct ai privi, orasul este perfect simetric. Casele au fost facute toate perfect identice una cu cealalata, si de fapt tot ce se afla aici sunt calculate pana la ultimul milimetru. Este atat de perfect incat cateodata iti vine sa dezertezi si sa te duci in orasul demonilor unde haosul domneste. Dar aceasta este o alta poveste.
-Noi , ingerii, am fost creati de Dumnezeu pentru a-i proteja si apara pe oameni, noi suntem darul Lui pentru oameni. Dar spre deosebire de ceea ce cred ei despre noi, Dumnezeu s-a decis ca ingeri sa reprezinte: soarele si luna; noaptea si ziua; ying si yang. Deasemenea noi nu avem voie sa ne aratam oamenilor, suntem aparatori lor din umbra. Ei nu trebuie sa stie niciodata ca existam cu adevarat. Pana acum suntem doar niste basme nedovedite si asa trebuie sa ramanem.
-Ok, acum ca am lamurit aceasta sa va explic cum sta treaba cu cele doua caste. Cei ce fac parte din casta Arkangelilor au puterea noptii si a lunii in ciuda faptului ca ei sunt cei ce se imbraca in culori vii si armonioase cu starea lor. Aripile unui Arkangel, asa cum stiti, sunt albe, uneori argintii. Arkangelul are inteligenta iesita din comun, conditia fizica a unei feline- inseamna ca sunt foarte flexibili- si sunt buni tacticieni. In timp ce Arkangelul de multe ori este creierul, Narkangelul este arma. Narkangelii reprezinta soarele si normal si ziua, au puterile acestora. Ei au conditia fizica de invidiat, un corp plin de muschi, aptitudinea de a manui orice fel de arma, au reflexe foarte bune si pot actiona repede sub presiune. Acestea sunt doar niste date care nu pot sa aprecieze exact nici una dintre caste. Fiecare este asa cum vrea sa fie, nimeni nu il obliga sa fie exact ca in poveste.
-Sa intelegeti ceva, nici noi nu suntem perfecti. Dar suntem mai aproape de perfectiune decat sunt oameni.
-Acum sa continuam. La inceput,cele doua caste au fost in razboi, deoarece nu se putea hotari cine este cel mai potrivit pentru a le fii conducator. Neexistand cineva neutru, fiecare dintre cele doua caste s-ar fi simtit in dezavantaj daca cineva din casta opusa ar fi fost la conducere. Nu vroiau puterea ci vroiau sa fie dreptate, egalitate si corectitudine.
-Vazand aceasta, Dumnezeu a facut ingerul cel mai perfect, minunat si pur ce a putut exista vreodata . El i-a dat numele Ayame. Ea a devenit conducatoarea noastra, deoarece poseda si puterile ying-ului dar si pe cele ale yang-ului. Puterile ei, ca si ale celorlalti, proveneau din aripile ei in doua culori- sa spunem asa desi ele nu sunt culori sunt non-culori-: negru si alb. Primul lucru care l-a facut a fost de a crea o stema pentru cele doua caste. Pentru Narkangeli, ea a ales, luna in mijlocul ei fiind o stea, iar pentru Arkangeli a ales soarele cu o stea in mijloc. Ambele steme erau niste insigne facute din argint si toti ingerii sunt nevoiti sa le poarte, pentru a ne aminti intotdeauna ca nu conteaza cat de diferiti suntem, deoarece in corpul nostru avem aceasi inima plina de bunatate si bunavointa. Ayame are si ea stema ei proprie, aceasta este o insigna din argint cu doua pene incrucisate sub forma unui ” X „. Penele sunt: una alba, alta neagra, reprezentand aripile ei.
-Scuza-ma ca te intrerup, domnule Ikusa, dar ce inseamna mai exact steaua din mijloc?
-Ma bucur ca ai intrebat. Pai, steaua din mijloc, dupa cum ne-a spus Ayame, reprezinta inimile noastre ce vor pace si liniste, sa traim in armonie unul cu altul.
-Da, demoni cum au luat nastere? Stim ca noi dupa ce murim ne reincarnam in oamenii ca sa fim testati, dar daca nu trecem testul ce se intampla?
-Daca un  „fost inger” nu trece testul el se va transforma in demon, asa au luat ei nastere. Asa cum stiti numai cei mai buni dintre oameni pot deveni ingeri, cum numai cei mai rai dintre ei pot deveni demoni. Daca nu corespund atunci oameni isi continua drumul spre cunoastere. La fel se intampla si cu noi, numai ca pentru noi nu exista acel drum de cunoastere. Ori suntem buni ori suntem rai, nu exista cale de mijloc.
-Domnule?
-Da, ce este?
-Dar cu copiii care mor de mici, ce se intampla?
-Ei nu au apucat sa devina rai sau buni, deasemenea nici nu pot sa urmeze drumul spre cunoastere deoarece sunt prea mici, asa ca sunt considerati inocenti si cand mor devin ingerasi ca si voi. De fapt, toti cei care mor oameni, cand se renasc ca ingeri devin ingerasi. Desi o data ingeri ne amintim tot, aceasta nu se intampla automat ci treptat.
-Bun, acum ca ati terminat cu intrebarile si ora voastra s-a incheiat. Sunteti liberi pentru ziua de azi, distractie placuta.
„Acum ca am terminat cu aceasta, sa ies de aici mai repede. Detest scolile.”

Reclame

Posted septembrie 23, 2010 by fallenangeld in Aripi insangerate

Hello world!   1 comment

Salutare!

Numele meu este Crina si am 19 ani. Momentan sunt in Bucuresti, sunt studenta in anul intai La ASE sectia administratia afacerii cu predare in engleza.

Imi place sa ma distrez…cui nu`i place, nu`i asa? Dar ma simt cel mai bine cand sunt cu prieteni mei la un suc, vorbind, impartasind diferite experiente.

Imi mai place sa desenez si sa scriu, dar din pacate nu am mai avut timp in ultima vreme de micile mele hobby-uri. Poate o sa pun cateva din desenele mele pe aici..nu stiu sigur, pentru ca inca nu m-am hotarit asupra acestui fapt dar sigur o sa imi pun povestile aici. Daca aveti rabdare si curiozitate sa cititi, va rog sa lasati si o parere sa stiu si eu ce credeti despre micile mele povesti aka aiureli.

Posted septembrie 23, 2010 by fallenangeld in Uncategorized