Archive for the ‘Astrul Trandafirului Albastru’ Category

Astrul Trandafirului Albastru – continuare   Leave a comment

Capitolul I
Inceputuri

“Cand singuratatea te cuprinde, nebunia pune stapanire pe tine pentru cateva momente si te trezesti intr-un clan, in care nu vroiai sa intri de la inceput”

Imi jurasem ca nu o sa mai intru niciodata intr-un clan, nu dupa cate suferisem inainte din cauza asa ziselor familii in care am intrat. Si totusi ma trezesc printre acesti straini de care, intr-un mod ciudat, ma simt atras. Este familia Smith, un grup de vampiri care detine teritoriul Olympic din Statele Unite ale Americii. Acum, in aceasta clipa cand eu am intrat in clanul lor, de fapt mai bine spus pe teritoriul lor, aceasta familie este compusa din William, capul lor, Scarlett, sotia lui, Patrik, un alt vampir ratacitor ca si mine care a ales sa ramana cu ei, si Chase, un vampir facut de cei doi. Pe pragul de a innebuni din cauza singuratatii care imi inghetase inima, i-am cautat si i-am gasit. Au fost foarte amabili si draguti, probabil din cauza starii in care ma vazusera ca sunt, si m-au invitat in familia lor, sa locuiesc cu ei cat doresc eu. Am acceptat iar acum ma aflam cu ei in sufragerie. Se strang in jurul meu si se uita curiosi la mine, vrand sa imi afle povestea iar eu ca un gentleman desavarsit ma simt obligat sa le fac pe plac.

-Deci, aceasta este povestea mea, spun eu uitandu-ma la cei care stateau in jurul meu, fara a da semne de dezinteres dar nici de curiozitate. Numele meu il veti afla pe parcursul povestii, numele meu adevarat de om, asa ca aveti rabdare si nu ma grabiti, altfel cine stie, poate musc. Asadar, aceasta este povestea mea, un biet boieras, tanar care nu stia ce este aceea viata adevarata sau cat de cruda poate sa devina ea, o data ce banii dispar iar titlul este singurul ce ramane ca un martor mut, ce iti aduce aminte in fiecare clipa de rangul pe care il ai, de onoarea pe care o pierzi incet si de cine esti. Vedeti voi, acolo in lumea ipocrita si superficiala, in care odata traiam, nu conta atat de mult cine esti tu, conta foarte mult cine au fost stramosii tai si cati bani aveai. Cat de importanti au fost stramosi tai atunci cand traiau, atat de important aveai sa fi si tu. Ca sa intelegeti, eu raman fara bani si atunci cand le cer ajutorul prietenilor mei ei imi intorc spatele. Aveam nevoie de bani pentru a trai cum eram invatat si de aici incepe povestea mea. Si acum, cand in mintea mea imi apar acele amintiri incetisate de trecerea timpului si de transformarea mea, imi amintesc cat de superficial si credul eram. Nu imi vine sa cred ca eu am putut sa fiu vreodata asa dar la fel ca toate fantomele ce acum ma bantuie noaptea, la fel ma bantuie si baiatul acela care obisnuiam sa fiu. Nici unul dintre scheletele din debaraua mea nu ma lasa sa uit trecutul, desi eu asta incerc sa fac de secole. Sa il uit. Sa ii uit pe cei care au avut ghinionul sau poate norocul, ca intr-un final nu pot spune ca am facut numai rau pe aceasta lumea, de a se intersecta cu mine. Sa uit durerea ce am provocat-o. Sa revin la povestea mea, ajung si la victimele mele patetice, care si-au vandut sufletul pentru o clipa de placere. Sa incep povestea.

Ochii celor patru nu isi schimbara privirea rece si goala pe care mi-o ofereau. Stiam ca ma asculta si ca fiecare isi pastreaza intrebarile pentru atunci cand aveam sa termin povestea. Noi, vampiri nu uitam nimic si de aceea nu trebuia sa punem intrebari in clipa cand ceva era neclar, puteam astepta pana cand persoana care vorbea termina. Cateodata consider ca este un miracol, o minune ca sunt vampir altadata consider aceasta existenta a mea un blestem. Se ridica si ma inconjoara, insa eu nu ma las intimidat de ei, nu am de ce sa fiu intimidat, speriat. Simt din modul in care stau prudenti in jurul meu ca nu este un clan, o familie veche dar in acelasi timp simt o legatura intre ei mult mai puternica decat in celelalte familii in care am fost.

Reclame

Posted noiembrie 16, 2010 by fallenangeld in Astrul Trandafirului Albastru

Astrul Trandafirului Albastru   Leave a comment

Astrul trandafirului albastru

Prolog

Cand mi-am dat seama ce se intampla, cand durerea m-a lovit, scotandu-ma cu brutalitate din acea stare de extaz, era deja prea tarziu. Nu m-ai aveam deloc vlaga in trup pentru a ma lupta cu el. Pentru a lupta sa imi pastrez viata. Aceasta mizerabila, penibila, asa numita viata pe care o traiam. Simteam cum sangele, odata cu forta mea vitala, imi este furat de acel barbat care parca nu se mai satura. Vroia sa imi fure si ultima picatura din lichidul vietii. Sa ma lase goala pe acea strada intunecata de parca as fi un nimic. Dar oare nu asta fusese toata viata mea? Ce las in urma mea? Nimic. Sunt o alta pata, o alta floare ordinara ce face umbra degeaba Pamantului. Printre aceste ganduri si-a facut aparitia certitudinea faptului ca o sa mor. Si-a facut loc printre celelalte ganduri, timid de parca i-ar fi fost frica sa nu intrerupa ceva. Niciodata nu am stiut care imi sunt prioritatile, de ce sa incep acum? Abisul avea sa ma imbratiseze, inghetandu-mi corpul si innebunidu-mi mintea si abia dupa aceste lucruri avea sa ma binecuvanteze cu linistea mortii. Am impresia ca simt buzele ingerului intunecat al nemuriri cum mi le atinge pe ale mele si cum cu un ultim sarut ma binecuvanteaza cu dulceata eternitati. Din pacate acest sarut nu imi este oferit de el cide ucigasul meu, iar in loc de dulceata eternitatii simt gustul metalic al sangelui meu.

Un ras nebun reusi sa treaca de barierele, atat fizice cat si psihice, ale sanatatii mele si corpului meu si se facu auzit pe acea strada pustie. Monstrul il auzi si intrigat se opri, apoi se departa de mine pentru a ma vedea mai bine, lasandu-ma sa cad in propriul meu sange pe trotuarul rece si gol. Este atat de cald si de lipicios acel lichid� nu as vrea sa ma mai ridic de acolo. Ii caut ochi dar nu pot sa ii gasesc in pata aceea neagra, care ii este fata. Stiam ca nu o sa supravietuiesc, stia si el acest lucru. Poate de aceea se apropie de mine si imi sopti in ureche. Rasuflarea lui rece trimise un tremur usor pe spatele meu si imi facu pielea de gaina.

-Oare ce se intampla in capul acela al tau, frumoaso?

Vorbele lui provocara un alt ras nebunesc sa iasa la suprafata. Nu stiu de unde venea, nu stiu unde se ducea, dar acest sunet parea atat de perfect in aceasta scena incat lipsa lui ar fi fost inacceptabila. Il vedeam cum isi intoarce spatele, continuandu-si drumul, ca un om obisnuit, de parca nimic nu s-a intampla si in clipa urmatoare a si disparut. De altfel, ce inseamna viata mea pentru ceilalti? Nimic. Nimeni nu stie de existenta mea. Sunt o umbra ce trece neobservata prin viata. Mi s-a spus ca acesta este destinul meu. Ca de la acel incident care s-a intamplat acum multe sute de ani primele nascute din familia mea sunt blestemate sa fie doar niste fantome pentru lumea din jur. Apoi m-a izbit, de data aceasta nu m-ai este ceva timid, imi acapareaza sirul gandurilor. Mi-am dat seama cu o detasare uimitoare ca nu este om. Orice ar fi fost sub infatisarea aceea omeneasca era foarte puternica, de o prezenta, o existenta de temut. O personalitate periculoasa se ascundea sub aparenta de Don Juan a criminalului meu. Ironia sortii isi arata colti inca o data. Eram inchisa in casa in noptile cu luna din cauza monstrilor, care venerau acel astru si in singura noapte in care acel paznic disparea, eu eram ucisa incet, de catre un alt fel de monstru. As fi ras, pe bune as fi ras, daca as fi gasit acea putere in mine, insa cum nu am gasit-o m-am multumit sa zambesc. Dar toate acestea nu inseamna nimic pentru mine, le spun cu o nepasare care ma sperie si pe mine. Si pana la urma de ce sa imi pese? Nu am pentru ce trai. Viata nu este a mea. Asa ca de ce mi-ar pasa daca as pierde-o?

Moarte, vino mai repede! Vreau eu sa tip dar nimic nu iese.

Intr-un sfarsit trupul meu incepuse sa inghete, inima nemaiavand ce pompa prin venele mele se opreste incet, iar intunericul imi cuprinde vederea. Deja isi facea cunoscuta prezenta, doamna cu coasa. Asa ca, asteptam linistita ca ingerul intunecat al taramului celalalt sa isi faca treaba. Stiam ca nu puteam sa fac nimic pentru a ma salva, de altfel nici nu vroiam. In loc sa lupt pentru ultima scanteie de viata din corpul meu, eu intind bratele spre acel inger pentru a-I da ultimul sarut. Un sarut dulce care aduce liniste, pace, eternitate sufletului meu. Acum il vad. Vad cum incet conturul corpului sau se formeaza. A venit dupa mine. Un zambet este format de buzele mele secate de culoarea lor naturala. Intuneric. S-a terminat.

Te las cu bine, lume cruda!

Posted septembrie 23, 2010 by fallenangeld in Astrul Trandafirului Albastru