Archive for the ‘Aripi insangerate’ Category

Aripi insangerate   Leave a comment

Acasa la Yuri

“Falling angel,
I believe,
You are my saviour,
That`s all I need
You risked your life to save me,
And now you are damned in insanity”

Canta muzica intr-o casa dintr-un cartier din Tokyo. Nu este o casa exagerata, ci una frumoasa si simpla la fel ca si persoanele ce stau in ea. Casa are doua etaje si in afara de o singura camera de la primult etaj, toate luminile sunt stinse. Muzica se aude dintr-o camera de la etaj, mai exact a doua camera pe stanga.
Camera este exact la mijlocul holului. Langa ea fiind baia in dreapta si in stanga camera parintilor fetei. In incapere se afla un pat asezat la un metru de geamurile mari ce dadeau spre balcon, care avea vedere spre oras si era infrumusetat de o multime de flori frumos mirositoare, dar floarea ce era dominanta era un trandafir de un rosu izbitor.
Sa ne intoarcem in camera. Aceasta era destul de incapatoare, iar peretii erau vopsiti intr-un albastru foarte inchis ce dadea spre negru, ca sa amplifice mai mult efectul de cer instelat ce il avea desenat pe tavanul camerei. In ciuda acestor efecte, incaperea arata de parca ar fi trecut un uragan pe acolo. Peste tot carti, hartii, caiete, pixuri, haine si tot felul de cd-uri cu melodii ciudate. Era de necrezut ca in acea camera locuia o fata ordonata si curata. Avea un birou pozitionat in coltul din fata patului, unde gaseai monitorul unui calculator, imprimanta si unitatea fiind intr-unul dintre sertarele biroului. In celalalt sertar aflandu-se cartile si caietele pentru scoala. Monitorul era impanzit de notite multicolore tinand cu incapatanare sa-i aduca aminte utilizatoarei de lucrurile importante. Langa birou se afla un sifonier mare din lemn negru care, aidoma camerei, era plin cu haine amestecate de nu mai stiai exact unde sunt pantaloni si unde tricourile. Un singur lucru sarea in evidenta si acesta era sertarul unde erau uniformele scolare. Acela arata de parca ar fi fost din alta dimensiune, atat era de curat si ordonat.
In pat, in mijlocul acelui haos ascultand muzica si citind o carte despre ingeri, statea o fata ce putea fi chiar frumoasa daca se ingrijea putin. Avea o constitutie fizica de invidiat, deoarece intotdeauna manca ce vroia, cat vroia si cand vroia fara a pune un gram pe ea. Parul ei era le fel de rosu si catifelat ca petalele trandafirului ce abia inflorise de pe balcon. Iar ochii cu genele lungi, negre erau de un verde viu cum numai o pisica poate avea irisul ochiilor. Sprancenele ei nu aveau o culoare definita, pareau a avea toate nuantele apusului de soare, in schimb erau frumos arcuite deasupra ochilor, ce ii dadeau o expresie foarte definita. Nasul nu era nici prea mic dar nici prea mare. Gura frumos conturata avea doua buze rozali, cea de sus putin mai mica decat cea de jos. Buzele acopereau niste dinti albi si drepti, iar glasul ei semana mai de graba cu ciripitul unei pasarele decat cu glasul unei fiinte umane.
Era atat de superba, incat comitea parca o crima prin indiferenta pe care o arata fata de propria persoana. Era mai tot timpul cu capul in nori cand era la scoala, iar cand ajungea acasa isi infunda nasul in carti despre lucruri ceresti. Dar totusi avea note bune la liceu si era printre primi elevi din clasa.
Numele ei este Yuri Uzuri si este a doua nascuta din familia Uzuri. Sora ei este mai mare decat ea cu trei ani si este anul intai la facultate, numele ei fiind Ran. Ea seamana perfect cu sora ei Yuri, de fapt cand ele doua ieseau impreuna pe strada lumea credea ca sunt gemene. Singura diferenta dintre cele doua surori fiind parul scurt pe care il are Ran. De cateva saptamani Yuri statea singura in casa doar cu menajera care venea in fiecare saptamana sa ii faca de mancare si sa faca curatenie in casa. Parinti ei sunt plecati in strainatate de cateva luni si nu vor veni curand, iar Ran tocamai ce a primit o bursa pentru a pleca in America sa studieze. Nimic nu o mai impiedica sa se dedice suta la suta iubirii ei si anume studiul despre ingeri si demoni. Aceasta pasiune a ei a luat nastere acum un an cand un accident groaznic i-a schimbat cursul vietii.

Ne intoarcem in Eden

In alta parte a lumii cineva tocmai se pregatea sa-si faca treaba.
“Inca un an si am terminat cu asta. Imi plac copii , dar acestia sunt prea de tot. Sunt atat de galagiosi , incat de fiecare data cand ies , ies cu o durere de cap ingrozitoare. Oare ce a fost in mintea mea cand am salvat-o pe acea fata? Nu-mi pare rau , da stiam ca incalc regulile daca o salvez si totusi am facut-o. Mi sa parut ca seamana cu cineva cunoscut … Dar nu-mi aminetesc cine . Oricum merit asta pentru ca am fost pe pamant fara consimtamantul consiliului nu pentru ca am salvat o fata. Inca un an … Doar unul .“ Aceste ganduri le avea un Arkangel inainte de a intra in clasa ingerasilor noi sositi .
Nu era nimic deosebit la el , nu pentru un inger cel putin . Avea parul scurt de-o culoare neobijnuita, pana si pentru un inger, si anume argintiu , numai ca atunci cand razele soarelui cadeau pe parul lui, aceasta devenea de un galben ce numai aurul il avea . Avea fata frumos conturata cu o frunte putin lata acoperita cu un breton in forma de triunghi. Ochii lui aveau culoarea unui lac adanc. Nasul ii era putin acvilin dar ii statea bine, iar buzele carnoase te faceau sa-ti doresti a le saruta. Arata ca ingerul pe care toti oamenii ar fi vrut sa-l vada macar odata in viata. Ar fi putut sa faca parte din Marele Consiliu Alb daca nu ar fi fost pentru pasiunea lui ciudata de a urmarii oamenii .
Cei ce faceau parte din Consiliu nu aveau timp pentru micile lor pasiuni asa ca a refuzat onoarea. Era fascinat atat de personalitatea si comportamentul lor cat si de tehnologia oamenilor. Stia ca odata cu pacatul celor doi , Adam si Eva , oamenii au devenit niste persoane ce cauta in mod continuu calea spre perfectiune . Dar pana acum nu a gasit decat foarte putine persoane ce erau demne de a fi numite perfecte , atat din punct de vedere al fizicului cat si din punct de vedere al psihicului .
Poate ca din cauza acestei mici pasiuni a fost repartizat in echipa de cercetare a oamenilor ce au potential de a devenii ingeri , dar in momentul acesta era scutit de la aceasta sarcina. Cauza era incalcarea regulii de a nu pleca in lumea oamenilor.
Nici nu intrase bine in clasa , ca un mesager ii aduse o scrisoare .

“URGENT!
Arkangelul pe numele lui Hissori este rugat sa vina in sala de sendinte a Marelui Consiliu Alb , ce se va intrunii la ora 14:00 fix .
NU ESTE ACCEPTAT NICI REFUZUL , NICI INTARZIEREA .
Semnatura: Tetsujin ,
Sef al Marelui Consiliu Alb”
“Ca de obicei , batranul Tetsujin inca se crede mare general. Putea macar sa spuna pentru ce ma cheama . Eh , oricum voi afla mai devreme sau mai tarziu .” Se gandea Hissori. Desii nu prea suferea cand primea mesaje de la batranul Arkangel , acum era foarte fericit ca acesta il scapase de la niste ore obositoare.
De data aceasta , in semn de recunostinta se va arata in fata consiliului, desi era foarte sigur ca Marele Consiliu nu se astepta sa-l vada .
Hissori avea obiceiul , mai ales atunci cand primea scrisori urgente de la Tetsujin , sa nu se arate niciodata. Odata chiar a fost tarat pana in fata consiliului. Nimeni nu stia de ce, dar numai atunci cand Tetsujin il chema , Hisori ori nu se prezenta ori intarzia. Ii facea mare placere sa-l supere pe batranul intelept .
In rest era foarte ascultator si intelegator. Daca vroiai un sfat te duceai la Hissori. Era cel mai inteligent dintre tinerii de varsta lui , dar si cel mai distras dintre toti .
Ajunsese pe holul ce ducea spre camera unde consiliu se intrunea de obicei. Toata lumea il saluta respectuos , mirandu-se de prezenta lui aici . Nimeni nu stia de vreun anunt care sa-l cheme pe Hissori aici, deci insemna ca a primit o scrisoare de la el. “Dar cum se face ca este aici si unde mai pui si la timp !?” se gandeau ingerii. Aceasta intrebare o citea el pe fata tuturor celor care il salutau.
Hissori se oprise in fata unor usi mari ce dadeau in sala. Se mai gandi odata daca sa intre sau nu, dar se hotari sa intre ca semn de multumire, nu era genul care sa lase o asemenea favoare nemultumita . Asa ca intra .
Sala era foarte mare , cu cateva perechi de geamuri ce dadeau spre curtea castelului . In sala nu era decat o masa rotunda cu o gaura sub forma unui cerc in mijloc si un spatiu, in acea mare masa, ce dadea in mijlocul acelui cerc. La masa deja erau asezati cativa membri ai consiliului.
Consiliul are doisprezece membri, iar seful Consiliului Alb este Tetsujin. Acesta inca nu venise dar mai era timp destul.
Hissori stia unde ii este locul, asa ca se duse in mijlocul acelui cerc si astepta in liniste ca toti sa vina. Nu trebuise sa astepte mult, in mai putin de cinci minute tot consiliul era reunit si se uitau cu curiozitate la tanarul inger din fata lor.
-Iti multumim ca ne-ai onorat cu prezenta ta. Vad ca de data aceasta eu sunt cel ce a intarziat, remarca Tetsujin. Sunt placut uimit ca si colegi mei, de altfel, sa te vad pentru prima data la timp si prezent. Cumva nu te simti bine sau poate nu ai vazut semnatura mea din josul paginii?
-Ba da, am vazut-o, Intelepte, dar m-ati scutit de la o zi foarte obositoare si am venit sa-mi prezint multumirile, raspunse Hissori, cu un zambet ironic.
-Bine, bine. Nu conteaza de ce esti aici, atata timp cat esti aici. Acum, te rog, stergeti zambetul ironic de pe fata si fi serios. Nu te-am chemat degeaba aici si nu are nici o legatura cu ceea ce s-a intamplat acum un an. De fapt daca accepti aceasta misiune secreta, vei fi absolvit de orice vina si de restul sentintei, ca sa zic asa.
-Sunt numai ochi si urechi. Dar o singura intrebare. De ce este secreta? Nu este bine sa tinem ascunse informatii esentiale. Se va isca un adevarat conflict intre cele doua caste…
-Suntem foarte constienti de consecinte, de aceea te-am ales pe tine. Stim foarte bine ca te-ai mai strecurat si ai mai umblat prin lumea oamenilor si esti singurul care nu a fost prins decat o singura data si aceea din cauza ca te-ai amestecat. Asa ca ai foarte mari sanse de a nu fi descoperit.
-Bun. Dar de ce tinem ascunsa aceasta misiune?
-Pentru ca nu ar fi fost niciodata aprobata de Marele Consiliu Negru si nu putem risca un refuz. De altfel daca ar refuza, ar fi cu ochii pe noi sa nu putem face nimic si totul ar fi compromis. Stii foarte bine ca Hageshi, seful Consiliului Negru nu prea agreaza ca ingerii sa se incurce in treburile umane. Iar ceea ce vrem noi sa facem are de-a face cu mersul lucrurilor pe Pamant. Te rog, Aoshy prezinta-i toate datele pe care le avem pana acum, spuse inteleptul intorcandu-se spre Arkangelul ce statea in dreapta sa.
-Acum trei ani calamitatile naturale au inceput sa se inmulteasca pe Pamant. Asta ne-a facut sa ne intrebam ce se intampla acolo jos, asa ca am inceput sa cercetam si iata ce am gasit. Se pare ca numarul demonilor reincarnati care au facut avere a crescut foarte mult. Am urmarit afacerile lor si am descoperit ca se ocupa cu industrii ce polueaza totul din jur. Se pare ca au format o grupare cu scopul de a distruge mediul inconjurator. Cum nu putem sa actionam impotriva lor deoarece Marele Consiliu Negru nu ar aproba niciodata asa ceva, ne-am gandit sa te trimitem pe tine sa o cauti pe conducatoarea noastra, Ayame.
-Pai, cum vreti sa o aduc aici? Stiti foarte bine ca daca un inger sau demon reincarnat este omorit de un alt inger sau demon atunci el va avea soarta muritorilor.
-Ayame este singura ce isi poate aminti, cand este om, de vietile ei anterioare. Numai ca trebuie ca cineva sa declanseze acele amintiri. Odata declansata o amintire, celelalte nu vor mai intarzia sa vina, iar in momentul in care ea isi va aminti se va transforma in inger.
-Usor de zis, greu de facut, dar nu imposibil. Sa zicem ca accept. Ce ar putea face Ayame daca s-ar intoarce?
-Odata repusa pe tron ea va putea trece peste refuzul Marelui Consiliu Negru si sustinuta de noi, va rezolva aceasta problema.
-Dar fi atent Hissori, stiu ca ti-ai dat seama deja ca toate acestea incep sa para ca iesite din profetia pe care o avem de la prima domnie a conducatoarei si pe care am gasit-o in urma cu cativa ani. Trebuie sa raportezi imediat ce ai gasit-o si daca cumva ea s-a reincarnate tot in fata atunci trebuie sa o readuci cat mai repede in Eden, inainte de aparitia celor doi Fallen Anegl legendari, spuse ingrijorat Tetsujin.
-Am inteles, domnule! Spuse Hissori. ” Se pare ca pana la urma profetia incepe sa prinda forma. Este rau, este foarte rau. Trebuie sa o gasesc cat mai repede si sa speram ca nu este reincarnata tot in fata. Daca este asa, timpul ce tocmai il avem la dispozitie va disparea si in locul lui se va astern o stare tensionata de asteptare”. Acum plec in lumea oamenilor sa o caut.
-Multa bafta!
Ii ureaza cei doisprezece membri ai consiliului in timp ce isi tineau degetele incrucisate sperand ca profetia sa nu se adevereasca.

In camera lui Yuri

Era in drum spre casa cu o colega. Mergeau impreuna pe acelasi drum pe care il parcursesera de zeci de ori pana in acea zi si radeau fericite la povestile haioase pe care si le spuneau. Nu aveau nici o grija in lume si in fond de ce ar avea? Sunt doar niste copile care se bucura de viata inca frumoasa si usoara pe care o duc. Ajunsera in fata unei intersectii, aceasi intersectie in fata careia au stat de atatea ori in acel an, si se oprira fara a acorda vreo atentie la semaforul ce arata rosu, deoarece stiau deja ce culoare este, asa ca asteptau bucuroase sa se faca verde pentru a putea traversa. Cateva secunde au trecut si aveau voie sa treaca. Puteau trece fara probleme acum, calea parea libera. Se aflau in mijlocul strazii cand Yuri se uita fugar spre stanga ei vazand camionul ce aparu de nicaieri cu o viteza mult prea mare pentru o masina atat de imensa. Yuri isi intoarse capul din nou spre acel camion si cand si-a ridicat ochii de la rotile camionului, sa se uite la sofer a vazut ceva ce a impietrit-o acolo in mijlocul drumului, in locul soferului era… era ceva ce avea ochii rosi sinistri si un zambet nebun pe fata, iar ceea ce avea lipit de spatele scaunului erau o pereche de aripi negre de liliac, din care ieseau din loc in loc oase ascutite. Nu ii venea sa creada, dar era adevarat, ceea ce vedea ea chiar era un demon. Nici nu a apucat bine sa clipeasca sau sa simta frica, pentru ca in momentul in care si-a deschis ochii se trezise pe astfalt, plina de zgarieturi si vanatai, cu ceva deasupra ei ce nu o lasa sa respire. Initial a crezut ca era colega ei care a avut mai multa stapanire de sine si care a impins-o din fata camionului, cazand peste ea. A vazut mai incolo ca era vorba de un baiat, un baiat in jur de 17-18 ani care a salvat-o. Era ingrozita total dar cand privirile li s-au intalnit, s-a linistit si s-a simtit in siguranta cu el. Se uita direct in ochii lui albastri simtindu-se atrasa de acei ochii ai lui, chiar hipnotizata de ei. Se simtea prin puterea ochilor lui cum acesta incearca sa ii atraga atentia catre el pentru a nu vedea ce se intamplase cu colega ei. Dandu-si seama de acest lucru ea isi indrepta privirea in spatele lui, incercand sa vada dincolo de spatele lui lat. Curiozitatea ei morbida fu satisfacuta atunci cand ridicandu-se in sezut, reusi sa vada dincolo de umerii tanarului pe prietena ei, stand intr-o pozitie anormala pe strada, plina de sange. Ea a fost calcata de camion, era ingrozitor. Corpul ei frumos altadata, fusese transformat cand rotile camionului au trecut peste ea. Era plina de praf si haine rupte si zdrentuite murdarite de sangele ce continua sa inunde strada. Pe alocuri daca se chinuia putin putea sa vada cum carnea i-a fost smulsa de pe oase dezvaluind o priveliste macabra de articulatii, grasime si muschi. Nu putea sa isi dea seama cum s-a intamplat aceasta. Cu ochii scaldati in lacrimi, ea isi intoarse atentia spre ochii albastrii ai baiatului insa ei nu mai aveau aceasi atractie ca la inceput, deoarece ea inca avea imaginea prietenei ei in pozitia aceea neomeneasca in fata ochilor. Nu dura mult pana privirea incepu sa se incetoseze, iar cei din jur incepura sa se invarta, ametind-o. Incerca sa isi vina in simtiri dar nu reusi, asa ca se lasa purtata de acele maini care o trageau in jos, cat mai adanc in acel abis negru al subconstientului ei. Din fericire baiatul inca mai era langa ea, asa ca a prins-o inainte sa cada, ea nici nu isi daduse seama cand se ridicase in picioare.
S-a trezit tinandu-l de mana pe tanarul erou in timp ce era pusa pe targa si dusa in ambulanta. De abia reusea sa distinga persoanele din jur si nici cu auzul nu statea prea bine, I se parea ca toti din jurul ei vorbesc atat de repede incat tot ce poate ea sa distinga este un mormait enervant. Toate acele lucruri nu faceau decat sa o irite si mai mult si sa o impinga inapoi in starea de inconstienta, departe de tot ce ii facea rau. Paramedicii ii spuneau ceva baiatului dar atunci nu a inteles, mai tarziu avea sa-si dea seama ca paramedicii i-au spus ca daca nu este o cunostinta sau o ruda nu poate veni. Ea nu a vazut decat cum el se departeaza, fara a-i mai oferii siguranta pe care i-o daduse pana atunci si mai rau fara a primi multumirile din partea ei . Smucindu-se si impotrivindu-se mainilor paramedicilor care incercau sa o calmeze, neintelegand ce se intampla, ea incerca sa il apuce de jacheta neagra, incercand sa il opreasca pentru a-I multumi macar. Exact cand mai avea putin si il atingea unul dintre paramedici, un barbat mai masiv, ii puse mana pe umar si o impinse cu brutalitate inapoi in targa . Nu a reusit sa il atinga, in schimb a dat peste altceva. Altceva ce nu trebuia sa fie acolo din moment ce era gol . N-a apucat sa vada ce era din cauza ca si-a pierdut cunostinta.
A doua zi s-a trezit pe patul din spital tinand strans ceva in mana. Nu isi amintea sa fi avut ceva cand o pusesera pe targa, tot ce tinuse in maini fusese scapat atunci cand acel baiat o salvase. Curioasa fiind, a deschis-o incet, precauta si a vazut o pana alba. Speriata ca ar putea fi nebuna a inchis repede mana, incepand sa isi repede in gand ca nu este nimic in mana ei, ca este doar mintea ei aflata in soc care are halucinatii. A mai deschis-o o data, de data asta incet nelundu-si ochii o clipa de la pana care inca era acolo. Nu era o pana obijnuita , asa ca primul lucru pe care il facu cand ajunse acasa a fost sa faca o comparatie intre ea si alte mii de pene de la miile de specii de pasari din lume. Nu ii apartinea nimanui. Astfel a fost convinsa de existenta ingerilor si a demonilor printre oameni. Numai ca impreuna cu acea pana au inceput sa apara si visele ciudate. Initial a crezut ca erau simple vise dar incetu cu incetu si-a dat seama ca de fapt erau niste amintiri din trecut ale unei fete .
Yuri se hotarase din acea zi , ca avea sa afle adevarul, tot adevarul despre ei . Avea nevoie sa stie . Nu stia de ce era atat de atrasa de ei , sau de ce era ea cea care a fost salvata si nu prietena ei . Deasemenea vroia sa puna cap la cap visele ciudate ce le avea . Nu stia de ce si-a amintit acest lucru tocmai atunci , dar i-a fost de foarte mare folos. Unul dintre primele vise avea legatura cu ceea ce visase azi la ora de franceza . Le-a pus cap la cap si a scris pe un biletel “povestea” ca sa n-o uite .
Se pare ca fata era un inger si a fost ucisa de un alt inger, numai ca cel care o ucisese era ciudat . Avea ochii rosii, o pereche de ochi rosii care ii opreau inima in loc . Nu stia unde avusese loc crima , dar era sigura ca aceasta nu se intamplase pe pamant . Cu aceste notite scrise, se apuca de citit cartea ce o avea in fata .
Citind , scriind observatii si notite pe care avea sa le treaca inca odata in calcul , ea adormii pe la ora trei dimineata , cu capul pe “Ingerii si existenta lor printre oameni”, scrisa de un autor necunoscut.

Reclame

Posted noiembrie 16, 2010 by fallenangeld in Aripi insangerate

Prolog   Leave a comment

Aripi insangerate

Volumul I

Intuneric
si
Lumina

Prolog
Cu 2700 de ani in trecut

Prin negura noptii, o prezenta incarca atmosfera din jur. Aceasta asteapta in liniste sosirea orei decisive. Dupa ce orologiul a batut ora douasprezece, anuntand astfel miezul noptii, el puse mana pe clanta, apasand usor, sperand sa nu faca nici un zgomot. Linistea noptii este tulburata de scartaitul ialei, care il facuse pe el, sa incremeneasca pentru cateva clipe. Dupa ce se asigura ca acel scartait nu a fost auzit de nimeni, intra in camera cu pasi usori. Fara a pierde timpul uitandu-se prin jur, se indreapta cu siguranta cuiva care a mai pasit in acea incapere, spre patul din mijloc. Ajungand langa acesta, astepta putin, ascultand vantul ce misca lin baldachinul din matasea alba, inainte sa se apuce de treaba. Isi mai acorda o ultima privire spre cea care dormea inconstienta de pericolul care plana deasupra ei.
Nu starui foarte mult in camera, dupa o ora se intoarse si cu pasi grabiti iesi din camera inchizand usa in urma lui. Intunericul de pe hol il inghiti in abisul sau, ferindu-l de lumina lunii.

Orologiul bate ora unu fix.
Intuneric.
Vantul deschide usor usa ce dezvaluie un firicel de sange ce se prelinge nestingherit pe podeaua camerei. Inaintand, linistea camerei este inlocuita de atmosfera grea a scenei ingrozitoare care fusese ascunsa de usa. In toata camera plutesc pene sangerii ce lucesc in lumina lunii. La picioarele patului se afla o pereche de aripi marii, pufoase, foarte frumoase, insa pline de sange. Acele aripi au fost smulse din spatele victimei fara pic de mila. Au fost si ele la fel ca si proprietara lor torturate cu scopul de a-si pierde stralucirea, dar oricat le torturase ele isi pastrasera frumustea. Stateau pe podea, intr-o balta de sange cu penele ciufulite si rupte, vazandu-se in unele locuri structura osoasa ce sustinea si hranea penele si dupa tot ce le facuse tot il innebuneau cu stralucirea lor. Orice le-a facut nu a putut sa le rapeasca acea stralucire.
Lasand aripile, ce stateau jos, in balta de sange si indreptandu-te spre pat, vezi cum matasea baldachinului dezvaluie chipul palid al unei fete desavarsit de frumoase ce pare a dormi un somn lipsit de vise. Dar, vai, ce amagitoare pare toata aceasta scena. Acei ochi magnifici, de un verde ce intrece pana si culoarea smaraldului nu vor mai vedea lumina soarelui. Niciodata acele buze ale ei nu vor mai rosti cuvinte de mangaiere si incurajare pentru cei din jur, cat despre mainile ei cu unghii ingrijite nu vor mai mangaia petalele catifelate ale trandafirilor. La fel de reci cum sunt razele lunii ce ii cad pe chipul linistit, asa este si corpul ce nu de mult apara si intretinea scanteia vietii .
Acest trup ce acum doarme in somnul de veci, la suprafata nu poarta nici o urma de rana sau zgarietura, pacalind astfel la prima vedere pe cel ce o priveste. Pielea ei este la fel de catifelata si perfecta ca atunci cand adormise. Insa daca te uitai pe spatele ei puteai sa vezi doua rani mari, urate, pline de sange, carne sfasiata si pene. Acolo se aflau odata aripile ei, care au fost smulse cu brutalitate, astfel cauzandu-I moartea. Totusi, in ciuda acestei morti ea muri cu zambetul pe buze, astfel incercand si in ultima clipa a vietii ei sa ii linisteasca pe cei ce o vor gasi. Chiar si pe patul de moarte ea tot la cei care o inconjurau se gandea, dar acum nimic din toate aceste lucruri nu mai contau, nimic si nimeni nu va putea sa o aduca inapoi. Avea sa stea acolo intinsa in patul plin de sange, cu baldachinul patat, in acea camera in care totul avusese loc pana cand cineva avea sa intre, ingrijorat de soarta ei.
Este ultima noapte in care aceasta camera va fi locuita, deja odata cu ultima ei rasuflare in incapere se instaleaza senzatia de loc parasit. O data cu moartea fetei, camera va fi incuiata pentru totdeauna. Usa ce se inchide, pastreaza sub cheie secretul cumplit ce nimeni nu vrea sa il accepte. Odata cu aceasta si neacceptarea adevarului, este inchisa si ultima speranta de a linisti sufletul care va fi bantuit de un vis groaznic toata viata.

Explicatii

Arkangel=casta ingerilor cu aripi albe
Narkangel=casta ingerilor cu aripi negre
Capitolul I

In prezent-anul 2010

In Eden, orasul ingerilor

Vantul suiera incet, trecand usor si sufland peste petalele rosii ale florilor. Norii pluteau, si, spre uimirea lui, semanau ca niste ingeri .O pana neagra zbura prin fata lui, lasandu-i chipul alb uitat in zare. Vazand pana isi scutura aripile imense de un negru infricosetor asteptand sa mai vada cateva pene cazand, insa nici una nu cazu, asa ca isi intoarse privirea spre lumea ce misuna dedesupt. Era prea multa liniste si pace pentru el. Acesta, cel putin, era facut sa se lupte, sa poarte razboaie, cautand oponenti si in flacarile iadului.
„Ce mic este Pamantul si totusi cat de plin de viata este spre deosebire de acest loc ingrozitor de plictisitor!” se gandeste el. Simtea cum innebuneste in acea lume paradisiaca in care traia si nu putea decat sa astepte neputincios ca ceva interesant sa se intample. In fiecare zi acesta privea plin de energie din gradina castelului spre lumea oamenilor. Isi dorea si el sa mearga pe Pamant, sa se plimbe printre oameni, pierzandu-si timpul incercand sa ii inteleaga mai bine, sa se distreze, sa alunge plictiseala ce incet ii intra in oase, dar legea lor ii interzicea. Inca de la crearea Pamantului, ei au respectat regulile si au avut grija ca oameni sa nu afle niciodata adevarul.
In departare se auzi vechiul orologiul, din turnul ce statea ca un paznic in fata vechii camere a conducatoarei lor, in care locuise in timpul primei ei domnii. Auzind orologiul se gandi la ea si la faptul ca aceasta este de ceva ani, acolo jos, in lumea oamenilor. Gandindu-se la ea, ii vazu chipul frumos in fata ochilor zambindu-I si indemnandu-l sa o urmeze. Facu un pas spre iluzia ei dar ceva il trezi din visare si se opri exact in momentul in care mai avea putin si cadea pe pamant. Dand din cap, isi dadu seama ca nu mai avea timp de amintiri si intamplari demult uitate, era timpul sa se intoarca. Facu stanga imprejur si o porni spre oras.
O pana mai trecu prin fata lui, care il facu sa isi intoarca privirea spre aripile sale. I se parea ciudat sa-i cada penele asa de repede. Inca nu atinsese varsta respectabila de o suta nouazeci de ani asa ca nu avea o explicatie pentru penele ce ii cadeau. Le atinse usor si se gandi ca v-a trebui sa le curete din nou. Lua pana ce tocmai se asezase pe picioarele lui si o arunca in vazduh, lasand-o sa fie purtata de vand. Vantul ca si cum ar fi stiut care este treaba lui, o lua si o duse spre cerul infinit.
Trebuia sa fie mai atent cu lucrurile acestea, niciodata nu se stie cine va da peste pana care acum pare sa-si vada de drum, dar care de fapt nu are nici o destinatie anume.

Pe pamant, intr-un liceu din Tokyo

Acul ceasului mergea incet, incet. Yuri se uita ganditoare la el si reflecta. Se intreba cum putea trece timpul asa de greu intr-un moment ca acesta. Nu era atenta la ce spunea profesorul. Ea nu era interesata de franceza, ci isi dorea sa termine mai repede ca sa se ocupe de ceea ce ii placea cu adevarat. Inca se mai gandea la visul pe care il avusese seara precedenta. Nu putea sa uite, dar nici nu isi putea da seama ce reprezinta. Parea atat de real ca si cum ea ar fi trecut prin acele intamplari, nu altcineva.
Deodata, cu doar o clipire a pleoapelor, se trezi intr-un loc ciudat. Era ca si cum ar fi fost in paradis. In fata ei se afla o fereastra deschisa care dadea spre un balcon plin de trandafiri, totul din jur inspira pace si liniste. Insa o adiere rece aduse cu ea un sentiment pe care nu-l mai avuse pana acum si care era, din cate putea sa isi dea ea seama, de zece ori amplificat. Cand se intoarse si se uita in spate intelese ce simtea. Acei ochi ingrozitor de malefici spuneau tot. Sentimentul pe care il avea era frica pura pe care o are prada unui sarpe inainte de a fi mancata. In spatele ei se afla o persoana imbracata toata in negru cu un pumnal in mana. Acesta se afla deasupra capului ei, persoana care il tinea asteptand momentul oportun pentru a lovi. Ochii ei ramasera blocati pe acel cutit ce avea o forma ciudata, i se parea cunoscut acel model dar nu putea sa isi aduca aminte unde il mai vazuse. Din pacate nu mai avea timp sa studieze modelul incrustat in pumnal, pentru ca vazu cum coboara rapid spre inima ei pentru a lovi, incerca sa tipe dar nici un sunet nu reusi sa iasa din gura ei. In momentul in care pumnalul cu forma ciudata mai avea putin si o atingea, se trezise.
Era din nou in sala de curs, numai ca in fata ei, in locul profesorului se aflau prietenele ei, ingrijorate din cauza sunetelor pe care le scosese. Yuri era de-a dreptul paralizata de frica, dar nespus de recunoscatoare ca a fost trezita la timp. Nu stia exact ce se intamplase, niciodata acele viziuni nu ii aparusera ziua in amiaza mare, incepuse sa tremure si oricat incerca sa se calmeze nu reusea.
-Ce-i cu tine, Yuri? Cand nu dormi la ore, esti parca pe alta lume. Ce se intampla cu tine? Inca nu ai trecut peste acel accident? o intreba Steph, cea mai buna prietena a ei.
-Nu-i nimic, serios. Am trecut peste asta, se intampla nenorociri in fiecare zi. Doar ca in ultimul timp am avut multe vise ciudate. Cred ca este din cauza ca nu am mai stat singura pana acum. Stii ca sora mea este plecata in America si parintii si ei sunt plecati, pur si simplu nu stiu cum o sa pot sta singura in casa aceea toata noaptea, minte cu desavarsire Yuri.
Nu vroia sa stie nici prietena ei cea mai buna, ca ea este innebunita dupa ingeri si ca ajunsese sa-i viseze si ziua in amiaza mare. Plus rana ei de acum un an inca nu se vindecase. Le spusese parintilor ca un inger o salvase, iar ei, ca raspuns, o dusesera la psiholog.
-Dar nu esti singura, scumpo, doar sunt prietena ta cea mai buna. Orice imi ceri, o sa te ajut , oricand. Iti promit, spuse Steph cu mana pe inima si increzatoare ca intotdeauna.
-Intotdeauna am stiut ca pot conta pe tine, Steph, esti asa descurcareara! o maguleste Yuri pe prietena ei, stiind ca astfel o poate abate de la subiect. Hai, sa mergem spre casa, Steph!
Cu aceasta conversatie scurta se termina discutia dintre cele doua fete ce plecara spre casa. Steph mergea fara sa se gandeasca la nimic in mod special, in timp ce colega ei cadea incet prada visurilor ei. Cu cat se adancea mai mult in cautarea adevarului risca sa devina si ea o prada a celui care o ucisese pe fata din visul ei. Din pacate pentru ea nu exista nici o cale de intoarcere, trebuia sa rezolve misterul de ea depindea atat viata ei cat si pacea sufletului fetei.

Din nou in Eden

Deodata usa se inchide cu zgomot si in sala de curs se lasa o liniste morbida. Toti ochii ingerasilor se indreptara spre Narkangelul cu ochii negri , par lung de o culoare ciudata, un negru rosiatic, si impunator ce tocmai intrase pe usa.
In timp ce Narkangelul , necunoscut pentru moment , se indreapta spre catedra, se uita la ingerasi ce stateau smirna in bancile lor si se gandeste:”Ce adunatura de piticanii speriate, cred ca daca fac odata „Bau!” sar in sus de frica. Ehh, pe vremea mea lucrurile stateau altfel, dar vremurile se schimba cu sau fara voia mea”.
Nu termina bine de reflectat ca ajunge la catedra si se uita la scaunul pe care trebuia sa stea.Pe neasteptate incepe sa rada si dupa ce se potoleste le spune ingerasilor:

-Frumos, vad ca deja stiati ca profesorul vostru nu va participa la urmatoarele ore, asa ca v-ati gandit sa-mi jucati o farsa. Ei sa stiti ca nu va merge. Cand eram eu ca voi, un mucos, eram seful farselor asa ca le stiu pe toate. Apropo numele meu este Ikusa, un Narkangel dupa cum deja v-ati dat seama. Nu o sa facem ore azi, ci doar o sa va spun o poveste pe care o aveti in programa si o sa va explic niste lucruri. Asa ca ciuliti urechile si inchideti gura, nu o sa va repet a doua oara. Dupa mutra voastra pe care ati facut-o acum, imi dau seama ca o sa va placa, la fel de mult cum mi-a placut si mie cand eram de seama voastra. Hey, tu! Nici nu incerca, nu incercai sa zbori prin acea fereastra de langa tine, nu? Nici nu incerca, prima mea sarcina a fost sa supraveghez demoni care erau prinsi. Stai jos si asculta, iti grantez nu o sa mori sau cine  stie,  poate o sa mori..
Inainte de a se apuca de povestit, Ikusa se mai uita o data prin sala de clasa sa fie sigur ca este ascultat. Ofteaza si incepe.
-Demult cand timpul pe lume nu exista si Pamantul de abia se forma, cand nu existau mucosi ca voi, si cand toate pe lume de abia au fost facute, Dumnezeu a hotarit sa faca ingeri. Adica pe cei ca mine, nu pe voi, prichindeilor, voi inca mai aveti de mancat. In special cel din fundul clasei care se pare ca s-a apucat de pe acum.
Un hohot de rasete se aude in clasa.
-Lasa mancarea, iar voi lasa-ti gluma la o parte.
-Unde am ramas? A, da. Ingerii urmau sa traiasca intr-un oras, in pace si armonie. Orasul a fost construit in asa fel incat in orice punct te-ai afla exista un alt punct identic cu cel in care te afli, simetric fata de central orasului. Din orice punct ai privi, orasul este perfect simetric. Casele au fost facute toate perfect identice una cu cealalata, si de fapt tot ce se afla aici sunt calculate pana la ultimul milimetru. Este atat de perfect incat cateodata iti vine sa dezertezi si sa te duci in orasul demonilor unde haosul domneste. Dar aceasta este o alta poveste.
-Noi , ingerii, am fost creati de Dumnezeu pentru a-i proteja si apara pe oameni, noi suntem darul Lui pentru oameni. Dar spre deosebire de ceea ce cred ei despre noi, Dumnezeu s-a decis ca ingeri sa reprezinte: soarele si luna; noaptea si ziua; ying si yang. Deasemenea noi nu avem voie sa ne aratam oamenilor, suntem aparatori lor din umbra. Ei nu trebuie sa stie niciodata ca existam cu adevarat. Pana acum suntem doar niste basme nedovedite si asa trebuie sa ramanem.
-Ok, acum ca am lamurit aceasta sa va explic cum sta treaba cu cele doua caste. Cei ce fac parte din casta Arkangelilor au puterea noptii si a lunii in ciuda faptului ca ei sunt cei ce se imbraca in culori vii si armonioase cu starea lor. Aripile unui Arkangel, asa cum stiti, sunt albe, uneori argintii. Arkangelul are inteligenta iesita din comun, conditia fizica a unei feline- inseamna ca sunt foarte flexibili- si sunt buni tacticieni. In timp ce Arkangelul de multe ori este creierul, Narkangelul este arma. Narkangelii reprezinta soarele si normal si ziua, au puterile acestora. Ei au conditia fizica de invidiat, un corp plin de muschi, aptitudinea de a manui orice fel de arma, au reflexe foarte bune si pot actiona repede sub presiune. Acestea sunt doar niste date care nu pot sa aprecieze exact nici una dintre caste. Fiecare este asa cum vrea sa fie, nimeni nu il obliga sa fie exact ca in poveste.
-Sa intelegeti ceva, nici noi nu suntem perfecti. Dar suntem mai aproape de perfectiune decat sunt oameni.
-Acum sa continuam. La inceput,cele doua caste au fost in razboi, deoarece nu se putea hotari cine este cel mai potrivit pentru a le fii conducator. Neexistand cineva neutru, fiecare dintre cele doua caste s-ar fi simtit in dezavantaj daca cineva din casta opusa ar fi fost la conducere. Nu vroiau puterea ci vroiau sa fie dreptate, egalitate si corectitudine.
-Vazand aceasta, Dumnezeu a facut ingerul cel mai perfect, minunat si pur ce a putut exista vreodata . El i-a dat numele Ayame. Ea a devenit conducatoarea noastra, deoarece poseda si puterile ying-ului dar si pe cele ale yang-ului. Puterile ei, ca si ale celorlalti, proveneau din aripile ei in doua culori- sa spunem asa desi ele nu sunt culori sunt non-culori-: negru si alb. Primul lucru care l-a facut a fost de a crea o stema pentru cele doua caste. Pentru Narkangeli, ea a ales, luna in mijlocul ei fiind o stea, iar pentru Arkangeli a ales soarele cu o stea in mijloc. Ambele steme erau niste insigne facute din argint si toti ingerii sunt nevoiti sa le poarte, pentru a ne aminti intotdeauna ca nu conteaza cat de diferiti suntem, deoarece in corpul nostru avem aceasi inima plina de bunatate si bunavointa. Ayame are si ea stema ei proprie, aceasta este o insigna din argint cu doua pene incrucisate sub forma unui ” X „. Penele sunt: una alba, alta neagra, reprezentand aripile ei.
-Scuza-ma ca te intrerup, domnule Ikusa, dar ce inseamna mai exact steaua din mijloc?
-Ma bucur ca ai intrebat. Pai, steaua din mijloc, dupa cum ne-a spus Ayame, reprezinta inimile noastre ce vor pace si liniste, sa traim in armonie unul cu altul.
-Da, demoni cum au luat nastere? Stim ca noi dupa ce murim ne reincarnam in oamenii ca sa fim testati, dar daca nu trecem testul ce se intampla?
-Daca un  „fost inger” nu trece testul el se va transforma in demon, asa au luat ei nastere. Asa cum stiti numai cei mai buni dintre oameni pot deveni ingeri, cum numai cei mai rai dintre ei pot deveni demoni. Daca nu corespund atunci oameni isi continua drumul spre cunoastere. La fel se intampla si cu noi, numai ca pentru noi nu exista acel drum de cunoastere. Ori suntem buni ori suntem rai, nu exista cale de mijloc.
-Domnule?
-Da, ce este?
-Dar cu copiii care mor de mici, ce se intampla?
-Ei nu au apucat sa devina rai sau buni, deasemenea nici nu pot sa urmeze drumul spre cunoastere deoarece sunt prea mici, asa ca sunt considerati inocenti si cand mor devin ingerasi ca si voi. De fapt, toti cei care mor oameni, cand se renasc ca ingeri devin ingerasi. Desi o data ingeri ne amintim tot, aceasta nu se intampla automat ci treptat.
-Bun, acum ca ati terminat cu intrebarile si ora voastra s-a incheiat. Sunteti liberi pentru ziua de azi, distractie placuta.
„Acum ca am terminat cu aceasta, sa ies de aici mai repede. Detest scolile.”

Posted septembrie 23, 2010 by fallenangeld in Aripi insangerate