Drumuri care nu se vor mai intersecta niciodata.   Leave a comment

Drumuri ce nu se vor mai intersecta niciodata.

O alta zi tipica, normala, obisnuita. O alta zi la fel ca celalalte, la fel ca cea de ieri sau cea care va veni de maine sau daca vreti sa fiu mai exacta, este in mijlocul noptii cand stau si ma gandesc la toate lucrurile prin care am trecut, la toate visele pe care le-am avut, la sperantele pe care mi LE-A distrus sau poate pe care mi LE-AM distrus? Aceasta este o alta intrebare pe care o adaug pe lista mea deja prea lunga cu intrebari ce vor un raspuns. Este ora doua si nouasprezece minute, iar eu nu pot dormi si pe deasupra mai sunt si singura in casa. Tipic. Nu este nimeni langa mine sa vada cat de mult am decazut – ce bine – cat de mult m-am afundat in acel intuneric fara de sfarsit din care nu stiu daca mai am puterea de a iesi vreodata. De altfel, nici nu vreau sa mai ies; pentru ce sa lupt, pentru ce sa traiesc? Este cea mai buna ocazie – la aceasta ora tarzie, atunci cand toate mastile cad lasand adevarata fata sa isi faca aparitia, ocazie de care profita sentimentele mele pentru a ma chinui.

Asa ca stau si ma gandesc, uitandu-ma la reflexia mea in oglinda, la momentul in care totul a inceput. Totul are un inceput la fel cum acelasi „tot” are si un sfarsit, iar pentru mine sfarsitul a venit. Nu pot sa nu reflectez la acel moment crucial, punctul in care drumul meu s-a despartit in doua, iar eu nu am avut nici un cuvant in legatura cu drumul pe care vreau sa continui, pur si simplu mi s-a spus: „Ia-o pe aici.”; si asta am facut. Cred ca asta este cel mai greu de acceptat: faptul ca nu am avut nici un cuvant de spus, nici o parere de exprimat, nici o decizie de luat. Poate daca nu s-ar fi intamplat asa, poate nu l-as fi intalnit, poate nu as fi fost in aceasta clipa aici – stand in fata oglinzi,  uitandu-ma la persoana ce sta in fata mea, persoana pe care nu o cunosc. Poate ar fi fost altfel, dar cum pot trai eu gandindu-ma la tot ceea ce a fost si ceea ce nu va mai putea sa fie niciodata? Sau si mai rau, gandindu-ma la ceea ce nu a fost si nu pot schimba in veci?

Imi i-au ochi din oglinda si ma indrept cu pasi mici, dar hotariti in baie, acolo unde o alta oglinda ma intampina, o alta reflexie se arata, o alta persoana pe care nu o cunosc isi face aparitia, insa atentia mea nu mai cade pe aceste lucruri – deja mult prea cunoscute pentru mine si mult prea tipice – ci pe mica cutie cu medicamente de pe raft care parca imi face cu ochiul. Nu stiu ce sunt, nu inteleg scrisul de mana de pe eticheta, insa sunt convinsa ca daca iau destule gandurile se vor opri si sentimentele vor disparea si totul va cadea in uitare, iar eu voi fi lasata sa dorm in pace. Nu tu vise, nu tu sperante, nu tu inima facuta bucatele, doar un mare nimic care ma inconjoara ca un giulgiu de matase negru si rece.

-Insa cu ce pret? Ma intreaba copila de doar unsprezece ani ce a aparut din senin in dreapta mea.

Oh, Doamne. La vederea ei inima incepe sa imi bata si mai tare si o mica durere ca un pumnal ce este infipt in inima mea apare, suparandu-ma. O cunosc atat de bine si ea, la randul ei, ma cunoaste pe mine. De ce ai venit? Ma intreb in sinea mea. Ochii ei caprui, ce poarta o privire atat de serioasa pentru o copila atat de inocenta, sapa in sufletul meu fortandu-ma sa imi amintesc si celelalte lucruri din viata mea. Ii zambesc incercand sa fac sa dispara acea privire, dar stiu ca totul este inutil. Zambetul meu se dizolva incet in lacrimile toxice ce incep sa se prelinga pe chipul meu distorsionat din cauza tristeti. Mastile au cazut, zidurile s-au daramat, iar eu raman goala si vulnerabila in fata unor forte mult prea greu de invins.

-De ce ai venit? Soptesc eu, stiind ca nu o sa imi raspunda.

Ea continua sa aibe aceasi expresie serioasa si asteapta sa spun ceva al carui raspuns nu il stiu pentru ca intrebarea pe care tocmai am pus-o era o intrebare fara rost, deoarece stiam raspunsul mult prea bine. A venit din cauza mea, din cauza gandurilor negre care imi prinsera mintea in ghearele lor botezate in sange. Un alt pumnal mic intra in inima mea, iar eu imi duc mana in dreptul ei incercand sa… nu stiu ce sa fac exact.

-Tu faci asta, soptesc eu mai mult pentru mine decat pentru mica satena, copie fidela a ceea ce sunt azi.

Stiu ca a inteles ce am zis. Este, de altfel, si imposibil sa nu inteleaga din moment ce ea sunt eu si invers. Ciudat, nu? Dar acesta este adevarul. Ma vad pe mine cum eram acum noua ani, exact inainte ca rotitele sa se puna in miscare si destinul sa ma aduca pe acest drum fara de iesire.

-De ce nu ma lasi sa o fac?! De ce de fiecare data apari in fata mea ca un inger al sperantei si ma faci sa las viata sa continuie in acest trup de pamant? Dar nu esti un inger al sperantei, o nu, o stiu mult prea bine. Tu doar maschezi cu lumina ta cruda realitate, ma pacalesti.

Da, sunt nebuna. Port o conversatie cu cineva care nu exista, si totusi, ce inseamna de fapt nebun si ce inseamna de fapt sanatos? Nu conteaza…

-Daca nu ti-ai dori sa fi pacalita, SA FI SALVATA, nu as mai fi aici, spune ea de data aceasta schimband expresia serioasa cu una plina de fericire.

-Stii prin ceea ce am trecut, cum poti sta acolo neatinsa de nimic? CUM?! Tip eu disperata la ea.

-CUM poti tu uita credintele tale? Promisiunile facute… ai uitat ceea ce ai spus? Ceea ce ai crezut pana ATUNCI?? Sunt lasi cei ce se sinucid. Ti-ai facut-o cu mana ta, deci trebuie sa suporti consecintele. Taci, indura si lupta. Nu asta era deviza?

-DISPARI!! Tip eu, inchizand ochi, refuzand sa o mai vad.

Cand ii deschid sunt din nou singura; doar eu si reflexia mea, persoana pe care nu o cunosc. Unde este privirea aceea daruita de ochi mei caprui care nu exprimau decat bunatate si sinceritate? Ce s-a intamplat cu chipul meu uman? Nu cunosc fata cu ochi tristi, plini de durere ce se uita inapoi la mine. Nu o cunosc si nici nu vreau sa o cunosc. Ma vreau inapoi. Iau cutia de medicamente si un pahar cu apa. Daca am de gand sa o fac in nici un caz nu o sa o fac in baie incercuita de lumina falsa si drogata a becului din incapere. Ies pe balcon si ma asez pe jos, uitandu-ma la cerul instelat al nopti. O noapte perfecta de toamna. O noapte perfecta si tipica in care eu sa cad in uitare si sa ma las imbratisata de nimic. Perfect, frumos, dramatic? Poate. Dureros? Posibil. Singura scapare? O, da.

Ma uit la pastilele din mana mea si inchizand ochi le inghit luand o gura de apa din pahar si astept. Nu va dura mult, o stiu mult prea bine, pana cand se vor intoarce acasa eu deja o sa fiu de mult pierduta, fara de speranta.
Nu am avut dreptate – nu de parca ar fi prima oara cand ma insel – inainte sa fiu inconjurata de intuneric il aud pe fratele meu deschizand usa de la balcon, strigandu-mi numele. Probabil ma cautau, negasindu-ma la mine in camera. Numai ca gandul meu nu mai este la el sau la ceilalti, da, sunt egoista, nu ma intereseaza durerea ce o las in urma mea. Gandul meu se indreapta din nou spre acea zi. Totul ar fi fost altfel, daca si numai daca nu as fi pasit pe acest drum. O stiu mult prea bine, insa este multe prea tarziu pentru regrete, mai ales acum cand sunetul ambulantei imi rasuna in cap, iar in jur totul se invarte, in timp ce brunetul cu ochi blanzi ma zdruncina, poruncindu-mi sa stau treaza, sa nu cumva sa inchid ochi. Vad furia alimentata de neputinsa sa: nu poate face nimic pentru ca nu stie ce am luat si cat si nu doreste sa imi faca rau, dandu-mi un medicament care sa reactioneze cu ceea ce am luat. Viata rade de mine. Ironic, tipic, normal, de asteptat. Paramedicul semana cu El, poate chiar este EL. Nu pot sa imi dau seama deoarece ma cufund din nou in inconstienta. Nu pot decat sa sper ca este pentru ultima oara.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: