Astrul Trandafirului Albastru   Leave a comment

Astrul trandafirului albastru

Prolog

Cand mi-am dat seama ce se intampla, cand durerea m-a lovit, scotandu-ma cu brutalitate din acea stare de extaz, era deja prea tarziu. Nu m-ai aveam deloc vlaga in trup pentru a ma lupta cu el. Pentru a lupta sa imi pastrez viata. Aceasta mizerabila, penibila, asa numita viata pe care o traiam. Simteam cum sangele, odata cu forta mea vitala, imi este furat de acel barbat care parca nu se mai satura. Vroia sa imi fure si ultima picatura din lichidul vietii. Sa ma lase goala pe acea strada intunecata de parca as fi un nimic. Dar oare nu asta fusese toata viata mea? Ce las in urma mea? Nimic. Sunt o alta pata, o alta floare ordinara ce face umbra degeaba Pamantului. Printre aceste ganduri si-a facut aparitia certitudinea faptului ca o sa mor. Si-a facut loc printre celelalte ganduri, timid de parca i-ar fi fost frica sa nu intrerupa ceva. Niciodata nu am stiut care imi sunt prioritatile, de ce sa incep acum? Abisul avea sa ma imbratiseze, inghetandu-mi corpul si innebunidu-mi mintea si abia dupa aceste lucruri avea sa ma binecuvanteze cu linistea mortii. Am impresia ca simt buzele ingerului intunecat al nemuriri cum mi le atinge pe ale mele si cum cu un ultim sarut ma binecuvanteaza cu dulceata eternitati. Din pacate acest sarut nu imi este oferit de el cide ucigasul meu, iar in loc de dulceata eternitatii simt gustul metalic al sangelui meu.

Un ras nebun reusi sa treaca de barierele, atat fizice cat si psihice, ale sanatatii mele si corpului meu si se facu auzit pe acea strada pustie. Monstrul il auzi si intrigat se opri, apoi se departa de mine pentru a ma vedea mai bine, lasandu-ma sa cad in propriul meu sange pe trotuarul rece si gol. Este atat de cald si de lipicios acel lichid� nu as vrea sa ma mai ridic de acolo. Ii caut ochi dar nu pot sa ii gasesc in pata aceea neagra, care ii este fata. Stiam ca nu o sa supravietuiesc, stia si el acest lucru. Poate de aceea se apropie de mine si imi sopti in ureche. Rasuflarea lui rece trimise un tremur usor pe spatele meu si imi facu pielea de gaina.

-Oare ce se intampla in capul acela al tau, frumoaso?

Vorbele lui provocara un alt ras nebunesc sa iasa la suprafata. Nu stiu de unde venea, nu stiu unde se ducea, dar acest sunet parea atat de perfect in aceasta scena incat lipsa lui ar fi fost inacceptabila. Il vedeam cum isi intoarce spatele, continuandu-si drumul, ca un om obisnuit, de parca nimic nu s-a intampla si in clipa urmatoare a si disparut. De altfel, ce inseamna viata mea pentru ceilalti? Nimic. Nimeni nu stie de existenta mea. Sunt o umbra ce trece neobservata prin viata. Mi s-a spus ca acesta este destinul meu. Ca de la acel incident care s-a intamplat acum multe sute de ani primele nascute din familia mea sunt blestemate sa fie doar niste fantome pentru lumea din jur. Apoi m-a izbit, de data aceasta nu m-ai este ceva timid, imi acapareaza sirul gandurilor. Mi-am dat seama cu o detasare uimitoare ca nu este om. Orice ar fi fost sub infatisarea aceea omeneasca era foarte puternica, de o prezenta, o existenta de temut. O personalitate periculoasa se ascundea sub aparenta de Don Juan a criminalului meu. Ironia sortii isi arata colti inca o data. Eram inchisa in casa in noptile cu luna din cauza monstrilor, care venerau acel astru si in singura noapte in care acel paznic disparea, eu eram ucisa incet, de catre un alt fel de monstru. As fi ras, pe bune as fi ras, daca as fi gasit acea putere in mine, insa cum nu am gasit-o m-am multumit sa zambesc. Dar toate acestea nu inseamna nimic pentru mine, le spun cu o nepasare care ma sperie si pe mine. Si pana la urma de ce sa imi pese? Nu am pentru ce trai. Viata nu este a mea. Asa ca de ce mi-ar pasa daca as pierde-o?

Moarte, vino mai repede! Vreau eu sa tip dar nimic nu iese.

Intr-un sfarsit trupul meu incepuse sa inghete, inima nemaiavand ce pompa prin venele mele se opreste incet, iar intunericul imi cuprinde vederea. Deja isi facea cunoscuta prezenta, doamna cu coasa. Asa ca, asteptam linistita ca ingerul intunecat al taramului celalalt sa isi faca treaba. Stiam ca nu puteam sa fac nimic pentru a ma salva, de altfel nici nu vroiam. In loc sa lupt pentru ultima scanteie de viata din corpul meu, eu intind bratele spre acel inger pentru a-I da ultimul sarut. Un sarut dulce care aduce liniste, pace, eternitate sufletului meu. Acum il vad. Vad cum incet conturul corpului sau se formeaza. A venit dupa mine. Un zambet este format de buzele mele secate de culoarea lor naturala. Intuneric. S-a terminat.

Te las cu bine, lume cruda!

Reclame

Posted septembrie 23, 2010 by fallenangeld in Astrul Trandafirului Albastru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: